Alternativa „JUNII”

Junii sunt tineri, sunt energici sunt puternici şi reprezintă speranţa bătrânilor. Aşadar e nevoie de crearea unui cadru care să-i adune laolaltă şi care să restabilească contactul cu rădăcinile. Se spune că „în faţa fenomenelor originare, dacă ele se arată descoperite simţurilor noastre, simţim ceva înrudit cu sfiala, mergând până la frică. Oamenii sensibili se salvează prin uimire” (Friedrich Cramer).

 

Când vorbim de sensibilitate ne gândim la frunze şi flori, dar până acolo avem nevoie de un trunchi viguros. Ori vigoarea trunchiului se trage din rădăcinile lui. Eu vreau să le dau vigoare trunchiului ajutându-i să-şi cunoască rădăcinile, să le aprecieze la justa lor valoare şi astfel să prindă curaj pentru ca într-un final, făcând o adnotare afirmaţiei lui Cramer, în faţa avalanşei modernităţii, să se poată salva prin uimire.

Se ştie că toate momentele importante ale trecerii prin viaţă ţăranul român le-a consemnat în cântec. Şi post-modernul urban întâmpină aceleaşi „praguri” însă şi-a pierdut eficienţa în „marcarea” lor. Urbanul nu mai cântă, ci cel mult joacă, sau ascultă cum cântă alţii – vestul.

În aceste condiţii vreau să creez un cadru în care tinerii din mediul urban şi nu numai să poată lua contact cu cultura tradiţională românească prin intermediul muzicii pornind de la următorul crez:

Legat adânc de tot ce-mi are glia

Pe-acest pământ de cremene şi vis

Îmi e mai drag un sat din România

Decât oricare Londră sau Paris

Nu dau o seară-n ţara mea domnească

Pe tot ce este-n alte ţări mai sfânt

Cum nu dau doina noastră românească

Pe nici un cântec care-i pe pământ

Pământule rodnic, pământule sfânt

Tu, care-mi eşti leagăn, cămin şi mormânt

Ridică spre focul aceloraşi stele

Credinţele tale, credinţele mele

Evlavie ţie pământule bun

În sânul tău doarme trecutul străbun

Păstrând pietre scumpe din vremile-acele

Comorile tale, comorile mele

Când gemi sub copite de cai frământat

De graniţi duşmane adânc sfâşiat

Se zbat în mânia furtunilor grele

Durerile tale, durerile mele

Învolbură-n mine viteze puteri

Iar când voi fi vrednic ţărâna să-mi ceri

Pe groapa-mi uitată să creşti viorele

Iubirile tale, iubirile mele

Din clopotul inimii stinse să-mi faci

Umbroase coroane de falnici copaci

Prin mândrele vârfuri să urci către stele

Nădejdile tale, nădejdile mele.

Cântecul Pământului de Ion Alexandru