Extras din Strategia Ministerului Culturii pe 2007-2013

„Activităţile şi acţiunile strategiei sunt în beneficiul patrimoniului cultural şi constituie factor de sensibilizare a publicului şi de educaţie culturală a tineretului. Şansa obţinerii acestui deziderat nu este alta decât promovarea unui program conjugat de percepere a valorilor patrimoniului cultural naţional din România, care să adreseze publicului valori ale patrimoniului cultural naţional din categoria patrimoniului cultural imaterial.

Implementarea prezentei strategii poate avea efecte economice şi sociale pe termen scurt, dar

mai ales pe termen lung prin educarea şi formarea cultului pentru valorile culturale reale ale

patrimoniului cultural.

Principiile Strategiei pornesc de la drepturile culturale de bază, principii fundamentale la

nivelul Uniunii Europene şi care sunt în acelaşi timp drepturi individuale şi drepturi colective:

-  dreptul de acces la viaţa culturală

-  dreptul de participare la viaţa culturală

Diferite instrumente politice şi juridice adoptate în cadrul organizaţiilor interguvernamentale

au permis conturarea teoretică a sferei de cuprindere a drepturilor culturale care, în afara celor

două drepturi de bază sus-menţionate, ar trebui să cuprindă:

-  dreptul la respectul identităţii culturale

-  dreptul fiecărei persoane de a se identifica cu o comunitate culturală

-  dreptul de acces la patrimoniul cultural

-  dreptul la protecţia activităţilor creatoare

-  dreptul la protecţia proprietăţii intelectuale

-  dreptul la educaţie, inclusiv la educaţia artistică şi la educarea pentru artă

-  dreptul de a desfăşura în mod liber activităţi culturale, inclusiv dreptul la

mobilitate a creatorilor şi artiştilor şi a creaţiilor lor

Cheltuielile de investiţie în resursele patrimoniale (inclusiv pentru personalul aferent) ar trebui să crească pentru a satisface nevoile financiare ale sectorului patrimonial cultural prin evidenţierea în studii sau alte tipuri de informări privind importanţa sectorului şi efectele sale benefice asupra altor sectoare economice, precum turismul sau contribuţia sa la bunăstarea socială şi educaţională.

Protejarea patrimoniului cultural impune cercetarea, studierea, interpretarea şi prezentarea acestuia, astfel încât să se găsească formula optimă de apreciere a sa şi de recunoaştere a aportului adus la nivel incluziunii sociale şi al creşterii economice.

Pentru ca patrimoniul cultural să devină o bază a acţiunilor prezentate este nevoie ca el să fie îngrijit, documentat, protejat, conservat şi făcut accesibil, la nivel fizic şi intelectual. De aceea, se impun măsuri de prevenire şi punerea în aplicare a unor măsuri împotriva deteriorării patrimoniului cultural.

Apare evident faptul că drepturile culturale recunosc şi protejează nu numai identitatea culturală, ci şi diversitatea culturală şi, în acelaşi timp, recunosc legătura indisolubilă a acestora cu dezvoltarea economică şi socială.

Drepturile culturale sunt nu numai drepturi fundamentale de sine stătătoare, ci şi parte indivizibilă a drepturilor civile, politice, sociale şi economice. Din această perspectivă, pe plan internaţional, au fost formulate o serie de principii, care trebuie să se regăsească în politicile culturale ale fiecărei ţări:

• Fiecare are dreptul să-şi satisfacă drepturile culturale

• Satisfacerea drepturilor culturale este indispensabilă demnităţii şi dezvoltării persoanei

• Fiecare individ are dreptul de a participa la viaţa culturală a comunităţii

• Recunoaşterea şi protejarea diversităţii culturale şi lingvistice este o obligaţie a fiecărui stat

Astfel, statul, prin intermediul strategiilor culturale, al politicilor sale publice, are obligaţia de a recunoaşte, proteja şi promova drepturile culturale şi de a asigura condiţiile pentru ca fiecare persoană să-şi poată exercita liber şi nestânjenit aceste drepturi.

Principii fundamentale ale Strategiei:

a. Participarea cetăţenilor:

- patrimoniul cultural este indispensabil pentru o viaţă echilibrată şi completă;

- orice cetăţean român şi vizitator al României are acces la patrimoniul cultural naţional, dar şi datoria de a proteja patrimoniul cultural şi dreptul de a beneficia de el prin învăţare şi recreere;

- fiecare generaţie are datoria de a proteja acest patrimoniu şi de a-l face accesibil pentru generaţiile viitoare şi pentru întreaga omenire, ca bun universal.

b. Îmbunătăţirea administraţiei în sectorul Patrimoniului Cultural

Ministerul Culturii şi Cultelor, precum şi alte autorităţi centrale avizate au datoria menţinerii instituţiilor administrative cu scopul asigurării că patrimoniul este protejat, administrat, conservat şi accesibil, în cea mai potrivită manieră cu putinţă.

Aceste instituţii ar trebui să garanteze:

- reducerea birocraţiei în domeniul administraţiei privind documentele patrimoniului cultural;

- urmărirea şi adaptarea cadrului legislativ la nevoile reale şi actuale, inclusiv la normele internaţionale din domeniu;

- supravegherea şi monitorizarea acţiunilor din domeniu.

Ministerul Culturii şi Cultelor, prin instituţiile abilitate, va trebui să se asigure dacă protecţia, promovarea şi accesibilitatea patrimoniului cultural reprezintă o prioritate în ceea ce priveşte deciderea politicilor publice din toate domeniile de activitate din România.

Nevoia de investiţie în întărirea capacităţii administrative în sectorul patrimonial trebuie susţinută. Cheltuielile de investiţie în resursele patrimoniale (inclusiv pentru personalul aferent) ar trebui să crească pentru a satisface nevoile financiare ale sectorului patrimonial cultural prin evidenţierea în studii sau alte tipuri de informări privind importanţa sectorului şi efectele sale benefice asupra altor sectoare economice, precum turismul sau contribuţia sa la bunăstarea socială şi educaţională.

c. Dezvoltarea resurselor culturale

Protejarea patrimoniului cultural impune cercetarea, studierea, interpretarea şi prezentarea acestuia, astfel încât să se găsească formula optimă de apreciere a sa şi de recunoaştere a aportului adus la nivel incluziunii sociale şi al creşterii economice.

Pentru ca patrimoniul cultural să devină o bază a acţiunilor prezentate este nevoie ca el să fie îngrijit, documentat, protejat, conservat şi făcut accesibil, la nivel fizic şi intelectual. De aceea, se impun măsuri de prevenire şi punerea în aplicare a unor măsuri împotriva deteriorării patrimoniului cultural.

d. Folosirea durabilă a resurselor patrimoniului

Proprietatea şi folosirea resurselor patrimoniului cultural trebuie făcută într-o manieră durabilă şi aplicând principii ale conservării integrate, prin:

- corelarea activităţilor culturale (sau privind patrimoniul cultural) între diferiţii actori implicaţi, precum cei guvernamentali, reprezentanţii sectorului privat şi de voluntariat;

- luarea în considerare a factorului social al comunităţilor existente şi a economiei care le poate susţine în timp pentru proiectele ce implică iniţiative în domeniul patrimoniului cultural;

- promovarea şi aducerea la cunoştinţă a importanţei bogăţiei patrimoniului cultural şi responsabilitatea fiecăruia de a participa la protejarea sau utilizarea controlată a bunurilor patrimoniului cultural;

- promovarea unor politici fiscale şi financiare în beneficiul patrimoniului cultural.